ANRE pecizează cauzele majorării preţurilor la benzină şi motorină

6 Decembrie 2010

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că majorarea actuală a preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei a fost cauzată de creşterea preţurilor de import la aceste produse, evoluţie determinată de majorarea semnificativă a cotaţiilor petrolului la bursele internaţionale şi a preţurilor Platt`s pe pieţele regionale.
În perioada 15 iunie (data când au fost modificate ultima oară preţurile la benzină şi motorină) – 30 noiembrie 2010, preţurile Platt`s la benzină au crescut cu 10,7% şi au alcătuit 775 USD/tona, iar la motorină – cu 10,6% şi au însumat 741 USD/tona. Influenţa directă a preţurilor Platt`s asupra preţurilor de import a produselor petroliere în ţara noastră se explică prin faptul că preţurile de import al acestor produse de la rafinării se formează în baza preţurilor Platt`s.
În urma acestor creşteri preţurile medii de import la benzină şi motorină s-au majorat cu 77 USD/tona (10,6%)  şi, respectiv, cu 89,5 USD/tona (12,8%) şi au ajuns la 802 şi, respectiv, 786,5 USD/tona. Totodată, în perioada vizată cursul oficial al valutei naţionale  în raport cu dolarul SUA s-a apreciat cu 4,8%: de la 12,8 lei/USD la 12,18 lei/USD. 
Datele ANRE arată că principala componentă în structura preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei este preţul de import al acestora. În prezent, ponderea acestui preţ la benzină constituie 50,8%, iar la motorină – 61,5%. A doua componentă sunt plăţile la buget (accize, TVA şi alte plăţi) care alcătuiesc, la benzină - 32,7% şi la motorină - 26%. Cele două componente au o pondere de 83,5% în preţul final de comercializare a benzinei şi 87,5% - în preţul motorinei.  Restul - 16,5% din preţul benzinei şi 12,5% din preţul motorinei – cuprinde cheltuielile întreprinderilor petroliere legate de import, transportarea produselor petroliere în interiorul ţării, de comercializarea cu ridicata şi amănuntul, de certificarea calităţii, taxele ecologice, plata pentru licenţă, precum şi rentabilitatea acestor întreprinderi.
Potrivit legislaţiei în vigoare, preţurile la produsele petroliere comercializate pe piaţa internă a R. Moldova nu sunt reglementate de către stat. Ele se determină de către titularii de licenţă în baza metodologiei aprobate de ANRE, care limitează  rata de rentabilitate la nivel de pînă la 10% din consumuri şi cheltuieli.
Serviciul de presă al ANRE
6 decembrie 2010