ANRE a micșorat prețurile de furnizare la gazele naturale livrate consumatorilor

16 Martie 2018

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, astăzi, 16 martie 2018, în ședință publică, diminuarea tarifelor și prețurilor reglementate la gazele naturale pentru anul 2018, în medie de 20,3%.

  Astfel, ANRE a calculat și aprobat următoarele prețuri de furnizare a gazelor naturale pe categorii de consumatori finali:

  • consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 30 m3 (inclusiv) vor achita –4 705 lei/1000 m3 cu 1187 lei mai puțin față de prețul anterior (în descreștere cu 20.1%);
  • consumatorii casnici cu un consum lunar de peste 30 m3 – 4895 lei/1000 m3 cu 1243 lei mai puțin față de prețul anterior (în descreștere cu 20.3%).
  • Pentru CET-uri și centrale termice prețul la gazele naturale furnizate va fi de 4 018 lei/1000 m3, cu 983 lei mai puțin față de prețul anterior ( în descreștere cu 19,7%).

  Pentru celelalte categorii de consumatori, în funcție de presiunea în rețele, următoarele prețuri:

  • presiune înaltă 4195 lei/1000m3 cu 1230 lei mai puțin față de prețul anterior (în descreștere cu -22,7%);
  • presiune medie 4501 lei/1000m3 cu 1320 lei mai puțin față de prețul anterior (în descreștere cu -22,7%);
  • presiune joasă 4895 lei/1000m3 cu 1243 lei mai puțin față de prețul anterior (în descreștere cu -20,3%).

 Menționăm că principalii factori care au dus la diminuarea prețurilor la gazele naturale au fost:

  • prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale importate;
  • modificarea cursului de schimb al monedei naționale.

  Prețurile și tarifele reglementate la gazele naturale pentru anul 2018 au fost examinate prin prisma conformității cu principiile și modul de calculare stabilite în Metodologia de calculare și aplicare a tarifelor și prețurilor reglementate la gazele naturale, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr. 678 din 22. 08. 2014, cu modificările și completările ulterioare.

Galerie_Foto

Serviciul de Presă ANRE