ANRE a revizuit Regulamentul de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale

29 Octombrie 2010

Cheltuielile legate de procurarea, verificarea metrologică, instalarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentelor de măsurare a gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici sunt suportate de către operatorul reţelei de distribuţie. Această prevedere se conţine în noua redacţie a Regulamentului cu privire la modul de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale, aprobat de Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Acesta a intrat în vigoare astăzi, 29 octombrie 2010, data publicării lui în Monitorul Oficial.

ANRE a revizuit regulamentul în scopul aducerii acestuia în concordanţă cu noile prevederi ale legii cu privire la gazele naturale, creării condiţiilor necesare pentru aplicarea normelor Uniunii Europene privind măsurarea gazelor de către participanţii la această piaţă. Prevederile regulamentului se aplică în mod obligatoriu şi nediscriminatoriu tuturor participanţilor la piaţa gazelor naturale, inclusiv consumatorilor casnici. Aceste prevederi reglementează raporturile juridice cu privire la activitatea de măsurare a gazelor naturale a participanţilor la această piaţă, colectarea şi prezentarea datelor cu privire la echipamentele de măsurare a gazelor naturale, a datelor constatate la citirea indicaţiilor echipamentelor de măsurare în scopul facturării, menţinerii bazelor de date şi asigurării transparenţei acestor activităţi.

Regulamentul conţine şase capitole şi 26 de secţiuni, în care sunt stabilite funcţiile şi obligaţiile participanţilor la această piaţă privind măsurarea gazelor naturale, punctele de măsurare, cerinţele tehnice pentru echipamentele de măsurare, caracteristicile lor metrologice, înregistrarea indicaţiilor echipamentelor de măsurare, evidenţa şi securitatea măsurărilor.

 Noul act normativ oferă consumatorilor noncasnici posibilitatea de a alege şi procura echipamente de măsurare adecvate condiţiilor de consum al gazelor naturale, inclusiv  convertoare electronice. Acestea sunt mai ieftine decât contoarele electronice, factor ce va diminua costurile suportate de consumatorii noncasnici pentru măsurarea gazelor naturale.

Consumatorul noncasnic este persoana fizică sau juridică ce procură şi consumă gazele naturale în alte scopuri decât necesităţile casnice. Consumatorul casnic este persoana fizică ce procură şi consumă gaze naturale pentru necesităţi casnice, excluzând consumul aferent activităţii de întreprinzător sau activităţii profesionale.      

 Regulamentul a fost supus procedurii de consultare publică, inclusiv dezbaterilor cu participanţii la piaţa gazelor naturale, reprezentanţi ai structurilor de stat şi neguvernamentale. Ulterior documentul a fost avizat pozitiv de grupul de lucru pentru reglementarea activităţii de întreprinzător şi înregistrat la Ministerul justiţiei.
Serviciul de presă al ANRE
29 octombrie 2010