ANRE a avertizat conducerea Companiei "Union Fenosa"

24 Decembrie 2007

 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avertizat conducerea companiei Union Fenosa în Moldova asupra neadmiterii încasării plăţilor de la consumatori pentru controlul echipamentului de măsurare şi a sigiliilor aplicate, în cazul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice. Prin aceeaşi decizie, Consiliul de administraţie al ANRE a obligat compania să înceteze încasarea acestor plăţi şi să restituie consumatorilor sumele încasate nelegitim.
Vasile Jitaru, şef – adjunct al direcţiei juridică şi protecţia consumatorilor a ANRE, a relatat că, în perioada septembrie 2006 – noiembrie 2007, întreprinderile de distribuţie ale companiei Union Fenosa în Moldova au încasat plăţi pentru controlul echipamentului de măsurare şi a sigiliilor aplicate de la 5109 consumatori, dintre care 4852 – sunt clienţii întreprinderii RE Chişinău.
Potrivit sursei citate, Agenţia a depistat aceste încălcări în urma verificării reclamaţiei semnate de Maria Cenuşă, pensionară din Chişinău, care s-a plâns la ANRE că, pentru reîncheierea contractului de furnizare a energiei electrice de pe numele soţului care a decedat pe numele său, RE Chişinău i-a cerut, pe lângă documentele corespunzătoare, să achite suma de 50 lei 44 bani. Jitaru a precizat că în urma controlului efectuat s-a constatat că întreprinderile companiei Union Fenosa solicită achitarea acestei sume de la toţi consumatorii care se află în situaţii similare. Această practică contravine legislaţiei în vigoare, Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, care interzice furnizorului să ceară careva plăţi de la consumator/solicitant pentru încheierea, prelungirea sau suspendarea acţiunii contractului de furnizare a energiei.
Prezentă la şedinţa Consiliului, Silvia Radu, vicepreşedinte al companiei Union Fenosa în Moldova, a afirmat că întreprinderea nu a încasat în mod intenţionat sumele nominalizate, ea a făcut acest lucru bazându – se pe propria interpretare a actelor normative în vigoare, interpretare care diferă de cea a Agenţiei. Radu a accentuat că Union Fenosa se va conforma deciziei luate de ANRE. Totodată, ea a solicitat examinarea suplimentară a acestei probleme şi găsirea unei soluţii optimale pentru acoperirea cheltuielilor suportate de întreprindere în procesul de control al echipamentului de măsurare şi al sigiliilor aplicate, în cazul încheierii contractului de furnizare a energiei.
Vitalie Iurcu, director general al ANRE, a declarat că Agenţia va supune unei analize minuţioase problema dată, însă o va aborda de pe poziţia protejării intereselor legitime ale consumatorilor. Iurcu a subliniat că ANRE nu va admite repetarea încălcărilor comise de Union Fenosa în Moldova şi va cere în continuare furnizorilor de energie respectarea strictă a drepturilor consumatorilor.
Serviciul de presă al ANRE