21 de companii au primit licente de activitate pe piata produselor petroliere

28 Februarie 2007

17 agenti economici, care au detinut licente si au activat cinci ani pe piata produselor petroliere, au primit, in perioada ianuarie – februarie 2007, de la Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica (ANRE) licente noi pentru aceleasi genuri de activitate pe un termen de inca cinci ani. Alte patru companii au obtinut licente pentru genuri noi de activitate pe aceasta piata. Companiei „Rompetrol-Moldova” i s-a acordat o licenta pentru importul si comercializarea cu ridicata a gazelor lichefiate, iar societatilor „Petrom –Moldova” , „LPG –Nafta” si „Daniella”- cate o licenta pentru comercializarea cu amanuntul a gazelor lichefiate.

Din cele 21 de licente eliberate de ANRE, doua sint pentru importul si comercializarea cu ridicata a benzinei si motorinei, 12 – pentru comercializarea cu amanuntul a acestor produse, una – pentru importul si comercializarea cu ridicata a gazelor lichefiate si sase – pentru comercializarea cu amanuntul a acestui tip de gaze.

Responsabili din cadrul ANRE au comunicat ca, in procesul de examinare a cererilor de eliberare a licentelor noi, Agentia supune unei analize minutioase rapoartele privind activitatea semnatarilor acestor cereri si modul in care dansii au respectat conditiile licentei detinute anterior. Sursele citate nu au exclus eventualitatea respingerii cererii, in cazul in care titularul de licenta a comis incalcari ale legislatiei in vigoare si conditiilor de licenta si nu s-a conformat prescriptiilor ANRE privind masurile de lichidare a incalcarilor depistate.

Conform situatiei din 1 martie 2007, pe piata produselor petroliere activau 188 de titulari de licenta, dintre care 18 - practicau importul si comercializarea cu ridicata a benzinei si motoriei, 96 -- comercializarea cu amanuntul a acestor produse, 13 -- importul si comercializarea cu ridicata a gazelor lichefiate si 61 - comercializarea cu amanuntul a acestui tip de gaze.

Potrivit datelor ANRE, in 2006, trei titulari de licenta pentru importul si comercializarea cu ridicata a benzinei si motoriei („Lukoil-Moldova”, „Petrom-Moldova” si „Tirex-Petrol”) au detinut impreuna o cota de circa 72% din importurile de benzina si de circa 73% din importurile de motorina. Alte companii care au aceleasi licente detin cote sub 8%. Trei titulari de licenta pentru importul si comercializarea cu ridicata a gazelor lichefiate („Lukoil-Moldova”, „Dominic” si „Tezed S”) au avut impreuna o cota de piata de circa 66%, iar ceilalti – cote mai joase de 9%.

Potrivit legislatiei in vigoare, ANRE acorda, de la inceputul anului 2002, licente pentru genuri de activitate pe piata produselor petroliere pe un termen de 5 ani. Taxele pentru eliberarea licentei se varsa integral in bugetul statului. In 2006, agentii economici, care au obtinut licente pentru genurile de activitate pe piata produselor petroliere au virat la bugetul de stat circa 17 milioane lei.