Şedința publică a Consiliului de Administrație al ANRE din 10 aprilie a fost amânată

9 Aprilie 2015

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că şedinţa publică a Consiliului de Administraţie al ANRE, anunţată pentru vineri, 10 aprilie curent, a fost amânată pentru o dată mai târzie. Consiliul urmeaza să examineze suplimentar solicitările operatorilor de distribuție, furnizare și transport a energiei electrice și a gazelor naturale privind aprobarea unor tarife noi.

ANRE va informa ulterior publicul despre data convocării şedinţei publice a Consiliului de Administraţie.  În a doua jumătate a lunii martie ANRE a organizat trei audieri publice pe marginea solicitărilor de aprobare a noilor tarife reglementate la energia electrică şi la gazele naturale parvenite de la companiile Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A., Î.C.S. ”Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”, S.A. “Moldovagaz”, S.A. ”RED Nord” şi S.A.”RED Nord - Vest”. 

Tarifele reglementate de furnizare a gazelor naturale și a energiei electrice au fost actualizate ultima dată de ANRE în septembrie 2011 și, respectiv, în mai 2012.

 

Serviciul de presă al ANRE

9 aprilie 2015