Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE și CNA au semnat un Acord de colaborare

3 martie 2020 • Vizualizari: 1645

ANRE și CNA au semnat un Acord de colaborare





Astăzi, 3 martie 2020, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) au semnat un Acord de colaborare. Documentul a fost semnat de Veaceslav Untila, Director general al ANRE și Ruslan Flocea, Directorul CNA.

 

Scopul Acordului constă în realizarea unei cooperări mai strânse și a unui schimb de informații mai eficient în vederea prevenirii și combaterii fenomenului corupției, în conformitate cu normele de respect, încredere, bună credință și cooperare reciproc avantajoasă.

 

Potrivit prevederilor Acordului de colaborare, vor avea loc întâlniri periodice la nivelul conducerii autorităților sau a structurilor din subordine, vizite de studiu, training-uri sau stagii de instruire pentru angajații instituțiilor, planificarea și organizarea unor acțiuni comune, printre care, informarea societății prin spoturi informaționale privind prevenirea și combaterea corupției, participarea la ședințele de lucru, la care se vor discuta materialele de control ce vizează actele de corupție în domeniul energetic.

 

Directorul general al ANRE, Veaceslav Untila a menționat că, colaborarea dintre cele două instituții se va baza pe principii de transparență și deschidere în procesul de cooperare, pe respectarea drepturilor omului și a interesului public în cadrul activităților desfășurate în comun, pe conștientizarea și asumarea răspunderii pentru acțiunile, deciziile și politicile promovate.

 

La rândul său, Directorul CNA, Ruslan Flocea s-a referit la necesitatea păstrării unui nivel de confidențialitate a informațiilor transmise și la obligația privind protecția datelor cu caracter personal, atât pentru instituția care oferă informația, cât și pentru instituția care o primește, pentru a o utiliza exclusiv în vederea exercitării atribuțiilor ce îi revin.

 

Acordul va constitui un instrument eficient de colaborare și va contribui la dezvoltarea și intensificarea pe multiple planuri a cooperării bilaterale în domeniile de responsabilitate ale ANRE și CNA.