Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008
 

ANRE informează despre modalitatea de facturare a consumatorilor pentru perioada stării de urgență 

7 aprilie 2020 • Vizualizari: 2521

ANRE informează despre modalitatea de facturare a consumatorilor pentru perioada stării de urgență 





Urmare a mai multor solicitări parvenite de la consumatori și operatorii serviciilor reglementate de ANRE  cu referire la modalitatea determinării consumului estimativ de energie electrică la emiterea facturilor pe perioada stării de urgență, Agenția vine cu clarificări suplimentare.

 

În conformitate cu pct. 2 al Hotărârii Consiliului de Administrație al ANRE nr. 86/2020 din 24.03.2020 cu privire la interzicerea sistării furnizării serviciilor prestate și aplicării penalităților consumatorilor casnici de energie electrică, energie termică, gaze naturale și apă potabilă pe durata stării de urgență, este stabilită în mod imperativ modalitatea de determinare a consumului estimativ la emiterea facturilor pe perioada stării de urgență, care urmează a fi aplicată de către toți titularii de licență din sectoarele reglementate de ANRE, fără excepție și anume, în baza consumului mediu zilnic înregistrat pe parcursul perioadei calendaristice similare a anului precedent.

 

Raționamentul prevederii respective derivă din necesitatea neadmiterii unor facturi majorate nejustificat (spre exemplu, prin aplicarea metodei de calcul a consumului estimativ determinat în baza consumului mediu pentru perioada ultimelor trei luni) în condițiile în care perioada ultimelor 3 luni coincide cu perioada sezonului de iarnă, perioadă în care consumul de servicii (în mod special de gaze naturale, energie termică, energie electrică) este evident mai mare comparativ cu consumul în perioada lunilor de primăvară - vară. Din acest considerent, ținând cont de necesitatea evitării expunerii riscului de contaminare cu virusul COVID-19 a personalului operatorilor implicați în citirea datelor echipamentelor de măsurare, Agenția a admis emiterea de către titularii de licențe a unor facturi estimative pe perioada stării de urgență, însă cu condiția justificată privind determinarea consumului estimativ conform datelor înregistrate pentru perioada similară a anului precedent.

 

De notat că, potrivit art. 16 alin. (10) din Legea nr. 174/2017 cu privire la energetică, hotărârile și deciziile Agenției produc efecte obligatorii. Reieșind din prevederile art. 139 alin. (2)-(4) ale Codului administrativ, un act administrativ obține valabilitate cu acel conținut cu care este comunicat și rămâne valabil atâta timp cât nu este retras, revocat sau anulat într-un alt mod ori nu s-a consumat prin expirarea timpului sau într-un alt mod. Actele administrative se respectă de către autoritatea publică emitentă, alte autorități publice, destinatarii acestora și persoanele terțe.

 

 

Astfel, o eventuală abatere de către titularii de licență de la prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație al ANRE nr. 86/2020, va constitui componența contravenției prevăzute la art. 169 al Codului contravențional și va impune atragerea acestuia la răspundere contravențională în modul stabilit de lege.

 

ANRE saluta decizia unor operatori din sectoarele reglementate care pentru perioada stării de urgență au implementat modalități noi de transmitere la distanță a indicilor echipamentelor de măsurare.

Stimați consumatori, ANRE a creat toate condițiile pentru confortul și siguranța Dvs. Nu Vă expuneți riscului, #stați acasă!